Voluntarii ruși care riscă totul pentru a-i ajuta pe ucraineni să scape din teritoriile controlate de Rusia: „Purtăm mereu un sentiment de vină”

Voluntarii ruși care riscă totul pentru a-i ajuta pe ucraineni să scape din teritoriile controlate de Rusia: „Purtăm mereu un sentiment de vină”
Sursa: Profimedia/ Caracter ilustrativ
Publicat: 12/05/2022, 21:00

Reţele clandestine de voluntari ruşi ajută refugiaţi ucraineni să plece din teritoriile controlate de Rusia sau să scape de posibile deportări forţate, relatează Reuters. Agenția citează surse din grupurile de voluntari, dar şi ucraineni care au fost ajutaţi de cetățenii ruși.

Voluntarii ruşi ajută refugiaţii ucrainenii dislocaţi de război în în teritoriile ucrainene controlate de Rusia să ajungă în ţări precum Estonia, Polonia şi Germania. Sunt refugiaţi ce fug pentru că nu vor să trăiască sub regim rusesc sau pentru că au auzit relatări de la alţi refugiaţi despre deportări forţate în Siberia.

„Este un miracol că am reuşit să scăpăm de acolo. Le datorăm asta voluntarilor”, a declarat pentru Reuters Bogdan Goncharov, 26 de ani, care a fugit din Mariupol împreună cu soţia şi fiica sa de 7 ani, iar acum se află în Suedia.

Grupul care l-a ajutat pe Goncharov se numeşte „Helping to Leave”, se află în Tbilisi şi susţine că a oferit sprijin practic unui număr aproximativ de 1.000 de ucraineni. Voluntarii ţin legătura cu aproximativ 100 de persoane din Rusia care îi ajută pe refugiaţi cazându-i în casele lor până „îşi mai revin” şi sunt pregătiţi să fie evacuaţi din Rusia.

Voluntarii sunt cei care fac toate aranjamentele legate de cazare, le furnizează informaţiile necesare despre rutele de călătorie şi îi ajută să-şi rezerve bilete de transport.

Potrivit lui Naturiko Miminoşvili, cofondatorul grupului „Helping to Leave”, voluntarii au auzit mărturii despre presiuni din partea oficialilor ruşi legat de plecarea spre anumite destinaţii, în timp ce alţii nu au fost lăsaţi să plece din locurile unde au fost cazaţi de forţele ruse de ocupaţie.

Cei mai mulţi refugiaţi care au solicitat ajutor să plece din teritoriile controlate de ruşi provin din Mariupol, a declarat o voluntară a grupului, care s-a prezentat drept „Ana”.

Ucrainenii care ajung pe teritoriul Rusiei se tem să nu fie trimiși în Siberia

Goncharov a decis să plece din Mariupol pe 15 martie, după ce au început să cadă bombele în apropiere de blocul în care locuia. A plecat cu soţia şi fetiţa sa şi alte două familii, ajungând mai întâi în Berdiansk, ajuns sub control rusesc, şi apoi în Crimeea anexată. Acolo i s-a oferit cazare într-o pensiune din staţiunea Ialta şi i s-a promis asistenţă cu privire la statutul său de imigrant şi un stimulent de 10.000 de ruble (circa 145 de dolari americani). El susţine că oficialii ruşi i-au pus în vedere că nu poate ieşi din Crimeea decât eventual după ce se înregistrează ca refugiat. Goncharov se temea însă că el şi familia sa ar putea fi trimişi în Siberia, aşa cum au păţit alţi refugiaţi, după cum a auzit de la alţi ucraineni ce au reuşit să iasă din Mariupol. El a aflat, de pildă, că aproximativ 50 de ucraineni cazaţi în Crimeea au fost duşi în peninsula Taimir, în nordul îndepărtat al Rusiei.

Voluntarii din Georgia i-au oferit indicaţii despre cum să ajungă în Rostov, în sudul Rusiei, iar de acolo i-au oferit transport până la graniţa cu Estonia. Acolo vameşii ruşi l-au chestionat cu privire la eventuale legături cu forţele de securitate sau de poliţie ucrainene înainte de a-i permite să intre în Estonia.

Sute de ucraineni, ajutați să treacă granița în țări neutre

Reţelele de voluntari sunt conduse de ruşi stabiliţi în alte ţări, dar acestea cooperează şi cu voluntari din Rusia.

„Purtăm mereu un sentiment de vină. Ne scriu mulţi oameni din Rusia să ne întrebe cum ne-ar putea fi de ajutor”, spune Maria Belkina, o rusoaică stabilită în Georgia, ce coordonează reţeaua „Voluntarilor din Tbilisi”.

Belkina spune că până acum a ajutat circa 300 de ucrainieni să iasă din Rusia. Reuters nu a putut confirma independent aceste cifre.

Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Rusia, ce se ocupă şi de refugiaţi, nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta cu privire la situaţia refugiaţilor ucraineni.

Svetlana Vodolazskaia conduce din Marea Britanie grupul de voluntari „Rubikus” care a ajutat circa 1500 de refugiaţi ucraineni să plece din Rusia. Aceasta a relatat cazul unei voluntare din Rusia ce a fost dusă la poliţie pentru a fi interogată după ce a ajutat mai mulţi ucraineni să iasă din ţară. Femeia nu a fost pusă sub acuzare, susţin persoane din grupul de voluntari.

Preşedintele rus Vladimir Putin spunea la sfârşitul lunii aprilie că autorităţile ruse au ajutat până la 140.000 de persoane să iasă din oraşul asediat Mariupol, dând asigurări că acestea au fost libere să plece oriunde au dorit – în Rusia sau Ucraina:

Potrivit datelor ONU până în data de 6 mai , din cei peste 13 milioane de ucraineni forţaţi să-şi părăsească ţara sau dislocaţi în interiorul ţării, circa 740.000 au trecut graniţa în Rusia.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...